laveria.ro

Mă regăsiţi pe  laveria.ro

Mergem?

 -Mergem?
 -Păi nu mai stăm?
 -Nu, hai să plecăm, m-am plictisit.
 -Bine. Ce mâncăm azi?
 -Nu am nicio idee.
 -Fac niște paste??
 -Iar? Ce zici de o pizza?
 -Hm.. Nu. Vreau ceva deosebit azi.
 -Lămâie, tămâie și spăimâie.
 -Crap umplut cu legume la cuptor.
 -Să mănânc până crap?
 -Mai bine nu plecam, acum îmi e foame.
 -Nu începe. Vrei să ne întoarcem?
 -Au crapi în parc?
 -Doar porumbei.
 -Prea mici, pentru ce foame am acum.
 -Hai să bem ceva mai bine.
 -Aici la terasă?
 -Nu, acolo în mijlocul străzii.
 -Aceasta este modul tău subtil de a spune că sunt grasă?
 -Serios? Ce legătură are?
 -Ai schimbat subiectul brusc! iar.
 -Îmi este sete, aș bea ceva și nu vreau să mă gandesc doar la mâncare că nu-mi trece foamea doar cu gândul. Rabd în liniște!
 -Păi cumpără o apă! și mergem spre casă. Nu! Tu vrei să lenevești pe un scaun, să scrii despre sexuletul nostru de azi-noapte. Să treacă timpul aiurea așa o perioadă până ți se 'ridică' iar cheful. Să ai inspirație noaptea.
 -Iubito! Ieri aveam chef! Erai atât de atrăgătoare în rochia albă..
 -Ah.. deci azi nu mai chef! Ce? sunt grasă? și nu îți mai plac? Ți-ai dat seama de asta aseară în timp ce..? La asta te gândești tu?
 -Ce ai? Arăți foarte bine, te ador așa cum ești.
 -Serios? Să recit din ce ai scris azi-dimineață? Deschid și ghilimelele?
 -Auzi nu înțeleg de ce ești supărată! Ce s-a întâmplat? Aia e carte, ficțiune, creație, improvizație.. Dumnezeule!
 -Dacă nu mă mai vrei pleacă și gata!
 -Te vreau! Dar dacă o ții tot așa..
 -Abia aștepți să îți dau drumul, că porumbeii aia din parc, să zbori spre înaltul cerului, liber și nevinovat!
 -Tu chiar vrei să ne certăm??
 -Păi nu ne certăm deja? Scuză-mă am uitat să închid gilimelele.
 -Ajunge!
 -Îmi ajunge  punct .
 

 

Monologul Iuliei..

 Am intrat în dormitor, încui ușa..
 
 Acesta este momentul în care mi-aș dori să am puteri magice, să mă teleportez undeva departe, cât mai departe de aici.. Pe lună dacă se poate, să stau singură să nu văd pe nimeni, să nu aud niciun zgomot.
 
 Să plâng.. până simt că mă doare din ce în ce mai tare pieptul, inima. Și apoi să râd cu poftă, să nu mă pot opri.. că totul a fost o glumă proastă, o piesă de teatru ratată, eșuată lamentabil ca atunci când îți place o rochie dar nu mai au numărul tău, și tu speri că mai au una ascunsa prin depozit.

Chiar mi-au dat lacrimile. Ce proastă sunt!
 Urăsc să iubesc!
  Asta simt acum.
Respir adânc!
  Ura nu e tocmai o prietenă de-a mea, nu duce la nimic bun, de fapt nu duce la nimic.
 Refuz să urăsc!
  Strâng tot ce e al meu și plec..
 Iar lui Tudor îi doresc tot binele din lume alături de Roxana, să trăiască împreună până la adânci bătrâneți. Să moară fericit!
 
  Respir adânc!
 Bach cello suite numărul 1..
 Asta mă calmează acum..
 Se rezolvă!
 Încep să strâng..
 Trebuie să mă grăbesc, să ies cât mai repede de aici, miroase urât!
 
 
 Mă cazez la hotel câteva zile.. întotdeauna mi-am dorit să văd cum e să stai la hotel, să nu ai vecini cu ochiul pe vizor, să nu auzi muzica tare.. să nu intereseze pe nimeni unde pleci, de ce pleci și când vii..
 Să fiu eu.. doar eu!
 Iar seara într-o liniște maximă și globală, să mă trântesc în patul imens frântă de oboseală, să nu mai aud nimic, nici gândurile mele.
 
 Hotel Cișmigiu.. i'm coming! Be ready!
 Mi-e dor să ies aiurea prin parc, să mă plimb lent și să mă bucur de natură, să mănânc ciocolată pe bancă, să le dau și copiilor din parc.. să fiu mânjită toată la gură iar ei să râdă cu poftă.
 N-am să mă șterg la gură. Să mă plimb așa pe stradă, să râdă toți pe la spatele meu, până ce găsesc pe unul cu destul curaj să-mi spună că-s murdară la gură. 
 
 Uneori simt că timpul asta trece prea repede iar eu gândesc prea încet!
 
 Nu. nu plânge iar!
 Nu ai timp să suferi! Nu azi!
 Asta e! The show must go on!

 Poate o să mă tund și eu, în sfârșit, pixie asimetric cum era Jennifer Lawrence acum doi ani.. Ce adorabilă a fost în American Hustle.
 Chiar așa! Eu de ce nu am dat la actorie??
 
 Am terminat aici!
 Deci.. Hotel, parc, Hollywood..
 Hm..
 E bine și fără Hollywood.
 Nu întinde coarda, Iulia!
 Dacă ești fetiță cuminte îți iau o înghețată în parc..
 Cu vanilie?
 ieiiii.. înghețată cu multă vanilie! 
 Hm.. uneori mă port copilărește, dar îmi place să mă prostesc.
Mă relaxează!
 
 Tudore, te-am pupat, adică nu te pup.. te las!
 Să-i mulțumesc??
 Cum ar fi?
 Îi scriu un bilet repede, îl las aici pe masă:

 'Mersi pentru libertate! Am plecat să prind fluturi în parc!' 

Două zile la mama..

 Acum două zile..
 Sunt în gara de Nord, mergem spre linia doi. Mă duc la mama!
 Tudor încă mă ține strâns de mână. Mă întorc spre el, mă uit fix în ochii lui.. îmi zice zâmbind:
   -Te iubesc mult, scumpo!
 zâmbesc:
   -Și eu te iubesc mult!
 Îl sărut.
 Se fluieră!
 Mă urc în tren..
  M.am așezat pe scaun lângă geam, Tudor îmi desenează cu degetul o inimă pe geamul prăfuit.
 
 
  Adorm pe drum..
 Mă trezesc când trece trenul peste podul de fier.
 Am ajuns..
 Aceeași gară mică, aceiași impiegați pe peron, aceleași culori spălăcite pe jos, pe clădiri, pe cer. Nu e nimic schimbat.
 Cred că aș putea merge cu ochii închiși până acasă.
 În fața blocului lui nea Murgoci, Dumnezeu să-l ierte, este o groapă mare și multe cabluri pe lângă..
 Eh.. Termină primăria lucrarea până la următoarele alegeri.. Cine-i grăbește?
 Așa e viața într-un oraș mic, lentă, fără grabă..
 Dar când mă văd în fața blocului meu, mă cuprinde în tot corpul o emoție, mă întorc în trecut, în copilărie.. mă simt iar acea fetiță fără griji.
 
 Acum o zi..
 E sâmbătă și nu-mi aduc aminte când am petrecut ultima sâmbătă cu mama.. Ce repede trec anii.
 Îi duc paharul cu apa și cele două pastile:
  -Este ora unu!
 Ea nu mă bagă în seamă. Se uită la tv.
 Dar oare ce mai înțelege ea de acolo?
 Mă pun în fața televizorului.
 Ea, săraca, nu schițează niciun gest.. pare că se uită pierdută prin mine, undeva departe.
 Pun mâna pe ea.
 Tresare!
  -S-a făcut unu, mamă, uite pastilele.
  -Este unu deja? Da' repede mai trece timpul ăsta.
 Le înghite și bea jumătate de pahar.
 
 Acum 7 ore..
  -Mamă eu am plecat. Stă tanti Florica cu tine, o pup pe frunte, ne auzim la telefon.
  -Vă pup tanti Florica, orice aveți nevoie să mă sunați!
 Am plecat!
  Îmi e tare greu să o las așa.. Oare prezența mea o mai ajută cu ceva?
 
 Acum două ore..
 Vine Roxana să mă ia de la gară. Uite-o!
 Pe un ton tremurând îmi spune: 
  -Cum a fost?
  -Groaznic, teribil!
  -Ești femeie puternică, vei trece și peste asta.
  -Sper!
 
 Am ajuns acasă.. Tudor evită să mă privească în ochi.
 Dar oare ce mi s-a întâmplat? Este atât de vizibil?
 Am iar depresie?
 Să îi spun lui Tudor?
 Îmi va zice să mă duc la doctor, să iau niște pastile să mă calmez și va fi bine.
 Eu mă duc.. dar când mă întorc acasă îl mai găsesc pe Tudor al meu tot aici?
 Așa sunt ei, când aud că iei pastile, preferă să plece, fug ca dracu' de tămâie.. Speră să găsească una mai normală!
 Mai bine nu-i spun nimic!
 Mă descurc eu..
 Zâmbesc..
 Îl sărut!
 
 Acum o oră..
 Sunt în dormitor, în pat, am ațipit puțin..
 Mă duc în bucătărie..
 Tudor și Roxana fumau..
 Era un fum gros de îl tăiai cu cuțitul.
 Mă duc la geam.
 Aprind o țigară.
 Amândoi sunt speriați, neliniștiți.
 Tudor îmi zice tremurând:
  -Iulia, te-am înșelat cu Roxana! și vineri și sâmbătă! Îmi pare sincer rău! Nu am scuze!
 eu confuză:
  -Cum adică înșelat?
  -Adică am avut contact sexual cu ea.
  -Am plecat două zile, la mama bolnavă. Două zile în care nu sunt lângă tine în ultimii trei ani.. Și tu ți-o tragi cu Roxana?
 Două zile.. Animalule!
 Îi trag o palmă peste față..
 Am ieșit cu țigara aprinsă din bucătărie.. La Roxana nici nu m-am uitat!

Nu pot să cred că mi se întâmplă mie!!
 Ce am făcut să merit toate astea??
 
 Chiar acum..
 Sunt în gara de Nord, merg spre linia doi. Mă duc la mama!

1:23 noaptea

    Emisii de gaze, trasmisiuni radio, încălzire globală și un soare aflat în moarte clinică..
  Atât am în minte.. Simplu:
 
    Emisii de gaze, trasmisiuni radio, încălzire globală și un soare aflat în moarte clinică..
 
   Mă uit la ceas.. 1:23 am
   Am să mor de cald.
   Mă întorc cu fața la perete crezând că o să-mi fie mai bine. 
   Eșec! Cald ca pe marte.
 
    Am o iluzie de speranță că dacă mă întorc iar la margine, unde am fost acum cinci secunde, s-ar putea să fie răcoare.
   Și dacă nu e măcar mă uit la ceas.
   Fierb între betoane.
 
   Ar prinde bine o țigară și puțin aer de afară.
   Deschid geamul.
   Pare a fi un miros de răcoare.
   Aprind țigara!
   Nici câinii nu mai latră pe căldura asta.
   Oare cât o fi ceasu'?
 
    Eu locuiesc la etajul trei iar până în dreptul etajului doi este un cireș cu o coroană bogată. Peste ani oare va ajunge până la geamul meu?
    Ciudat este că frunzele se mișcă dar vântul nu bate. Scot mână pe geam.. nicio adiere.
   Dar copacul se mișcă din ce în ce mai tare.
   E clar! A înnebunit cireșu'!
   Începe să se ridice din pământ. Cu tot cu rădăcini. Încet spre cer!
Eu scrumez!

  De vârfurile subțiri ale rădăcinilor sunt înfășurate niște cabluri groase ce intră-n gaura recent apărută.
   Se tot ridică până ce este la vreo cinci metri deasupra blocului meu.
  Brusc se aprind în tot cireșul beculețe albastre, verzi, roșii, albe, galbene.
 
    Crăciunul în mijlocul verii! Pe căldura asta?!
 
    Noroc că erau vreo trei dinozauri în parcare.. d-ăia cu gâturile lungi ce respiră greu.. Se uită în stânga, că nu-i grăbește nimeni, se uită-n dreapta, să se asigure și vin încet spre cireș..
    Au început să mănânce liniștiți iar săracele becuri încă luminau de vedeam dinozaurii în culori.. albastru, verde, roșu, alb, galben.
      1:34 tare greu mai trece timpul ăsta!

    Oricum, dimineața, tăiau vecinii cablurile că dacă plătesc mai mult la lumină!!
 
 
 

 

 

#recomand melodia de <aici>